Traditie, geniu si creatie- scurt istoric al caselor producatoare de parfumuri

Casa  Armani

Unul ditre cei mai influienti designeri ai Italiei, Giorgio Armani s-a nascut in 1934. Ajunge cu totul intimplator in industria modei, dupa incercari in medicina si fotografie.

Dupa terminarea perioadei de stagiu militar, devine decorator de vitrine in magazinul La Rinascente din Milano. Stilul clasic din aceasta perioada i se imprima in creatiile ulterioare, alaturi de influientele britanice pe care la aduna din vizitele frecvente in Anglia. Vizite facute pentru surse de inspiratii in materie de aranjare a magazinelor si pentru a lua lectii de design. In 1964, inarmat cu numeroase cunostinte despre textile si tehnici de confectionare a hainelor, este angajat ca designer pentru linia masculina Nino Cerruti. Apoi lucreaza pentru Ungaro si Zegna. Dar in 1974 lanseaza propria marca si in anul urmator lanseaza prima colectie de moda feminina.

Din 1975, Armani inseamna un ansamblu de marci Junior, Underwear, Swimwear, accesorii si ochilari. Empirio Armani si Armani Jeans apar in 1981, iar in anul 2000 aduce imperiului Armani o linie noua de make-up, special creata de Pat McGrath. Astazi acest imperiu numara peste 2000 de magazine in toata lumea, cu vinzari anuale de peste 1 miliard de dolari.  Prezentarile colectiilor Armani aduna o multime de vedete si celebritati mondiale, aglomeratia creata fiind de cele mai multe ori  unul dintre motivele pentru care serviciile de protectie sunt platite dublu pentru a mentine ordinea.

Parfumurile lansate de-a lungul anilor sunt doar o picatura in “oceanul” Armani. Dar sunt creatii speciale, in care geniul designerului se implica de la conceperea primelor mixturi parfumate. Sunt parfumuri de referinta, cu note speciale, bine definite, carora nu le-a trebuit mult sa fie declarate, unul dupa altul, incontestabile succese.  De exemplu,  Armani Mania pour Homme a insemnat o lovitura de maestru data de Armani pietei parfumurilor masculine, in 1995. Notele de mandarina, sofran si cedru au uimit prin alaturarea lor unica, sustinute fiind de vetiver, ambra si mosc. Succesul creatilor masculine s-a continuat cu recent lansatul Armani Black Code (2004), in care se gasesc lamaia, bergamota, floare de maslin, lemnul Tonka si guaiacul puternic aromat. 

           Casa Azzaro                     

Loris Azzaro a fost un artist complect, care a sosit la inceputul anilor ’60 in Paris, purtind cu el influiente bogate ale Tunisiei, tara tineretii sale. In 1962, inregistreaza primele succese notabile, datorita creatilor sale in domeniul accesoriilor brodate cu perle. Isi deschide propria casa de moda unde creeaza cu pasiune, colectie dupe colectie, iar primul mare succes in designul vestimentar il inregistreaza in 1968, cind creaza o rochie cu poale decorate cu pliuri orizontale, circulare. 

Trecerea de la moda haute couture la parfumuri a fost aproape naturale. In 1975 lanseaza primul sau parfum,  Azzaro Couture, senzual, elegant, din familia mirosurilor ciprate, cu tente floral-fructate, direct inspirat din tendintele vestimentare  Loris Azzaro.   1978 a fost anul Azzaro pour Homme, pe care Loris Azzaro l-a conceput ca pe un adevarat autoportret: seducator si charismatic. A urmat Azzaro9, care este o frumoasa reprezentare a femeii contemporane, printr-un miros exuberant, alcatuit, dintr-un sofisticat buchet de 9 flori albe si galbene.  In 2000, Azzaro lanseaza o serie de parfumuri intitulata Azzaro Collection, creeata pentru a pune in scena valorile emblematice ale parfumeriei masculine. Prima etapa: Pure Vetiver. Anul urmator, al doilea mare clasic din serie: Pure Lavender. In acelasi timp, Nikole kidman, Liz Hurley, Sharon Stone devin clientele permanente ale casei Azzaro. In 2002 s-a incheiat saga numita Azzaro Collection, prin Pure Cedrat- un nou clasic ce imbina naturalul cu modernitatea.  2004 a insemnat si lansarea ultimei creatii care poarta amprenta personala si sugestiile marelui artist: Visit, pentru barbatul  pe care femeile il asteapta intrigate, nerabdatoare si incapabile sa-i opuna rezistenta. Anul 2005 aduce sub numele Azzaro si parfumul pereche, Visit for Women, un floral- condimentat superb, seducator si pasional.

      Casa Bourjois

Bourjois este marca nascuta in anul 1862 in zona cartierului teatrelor, boema pariziana talentata si plina de culoare. Creatorul ei a fost Joseph-Albert Ponsin, actorul care prepara parfumuri si farduri pentru colegii sai de breasla, chiar in propriul apartament.  Ca marca a fost inregistrata oficial in anul 1862, pentru ca din 1868 locul lui Ponsin sa fie luat de Alexandre-Napoleon Bourjois, cel care va consacra si o va duce la dimensiuni internationale. Anul 1879 reprezinta un moment de cotitura: Parfumeria Bourjois inaugureaza un magazin pe bulevardul Saint Martin si lanseaza Poudre de riz de Java si un model de eticheta proprie  Fabrique Speciale de Produis pour la Beaute de Dames.

Calitatea fardurilor produse va aduce suprematia si recunoasterea eforturilor casei Bourjois, procedeul lor de fabricare fiind unic: se alcatuia un melanj intre pudra fardului si apa, din care se desprindeau rotocoale. Acestea erau puse la uscat, apoi modelate pentru ale da aspectul final. Anii inceputului de secol XX au marcat  naserea marcii moderne Bourjois. Atunci a fost creat logo-ul de un farmec unic si s-a dezvoltat ceea ce femeile au apreciat din prima clipa: produse de machiaj si parfumerie care pot schimba, intriga sau scoate in evidenta femeia care le foloseste. Incepind cu lansarea produselor Bourjois in SUA, in 1928, marca se extinde la nivel international. Iar caracteristicile precum rotunjimea cutiilor, culorile puternice, extrem de variate si rezistente, precum si talentul de a sublinia feminitatea ramin parametri de baza dupa care se  apreciaza si azi,  la cote maxime, produsele Bourjois.

Asazi, cind spunem Bourjois, ne gindim la gama extrem de bogata de produse de machiaj, la produsele cosmetice pentru ingrijirea corpului (geluri de dus, deodorante, lotiuni de corp), lacurile tratament si lacurile colorate de unghii, dar si la parfumuri. Clin d’Oeil este o gama de parfumuri vesele, create pentru virstele tinere. Alaturi de aceasta, Bourjois a creat si 5 variante de parfum masculin, foarte apreciate. Dar piesa de rezistenta este Soir de Paris,  care a fost creat in 1863 si care a cunoscut succesul mondial in 1928, odata cu intrarea pe piata americana. Si astazi  putem sa ne lasam in mrejele notelor de virf neschimbate de iasomie, ylang-ylang, trandafir turcesc si violeta irizata. Ele lasa la suprafata incet, incet, aroma de piersica si nota lemnoasa de cedru, prelungindu-se cu dulceata vaniliei.

Ce contine un parfum?

Bineinteles ca in primul rind foarte multe secrete! Dar, pe scurt: extracte vegetale, substante de origine animala, fixatori, apa dedurizata, conservanti si coloranti.  Cele mai scumpe parfumuri vindute la ora actuala sunt compuse doar de esente naturale, extrase din flori, fructe sau alte parti ale plantelor.

Florile cele mai nobile si cu traditie sunt, fara indoiala, trandafirii si iasomia. La care se adauga cele de tuberoza si iris, desi o parte din extract isi are originea in bulbi, in cazul acestora din urma. Urmeaza, nu neaparat in ordinea inportantei, violetele, florile de neroli, mimoza, lacrimioarela, narcisa, lavanda, fara a uita de ylang-ylang, o floare originara din insulele Oceanului Indian. Desigur, lista e mai lunga si multe alte flori au fost si sunt folosite in fabricarea parfumurilor, in functie de tendintele epocilor. La ora actuala, esentele lor pot fi reproduse in mare masura pe calea chimiei de sinteza, ceea ce a avut si o parte buna: scaderea pretului parfumului.

Fructele au fost  la rindul lor folosite aproape tot atit de mult ca si florile pentru compozitia parfumurilor. Cele mai “solocitate” au fost si sunt citricile. Ele dau nume unei famili olfactive nimita familia hesperidelor, pina acum  30-40 de ani componente de baza in ape de colonie. Portocale si lamai, bergamote, lime(lamaie verde), grepfruit si portocale rosii, o mare varietate de citrice sunt “chinuite” in procesele de extractie, pentru notele de firf sau de mijloc ale parfumurilor. Celelalte arome fructate pe care le gasim in reteta parfumurilor de azi sunt insa de cele mai multe ori substante de sinteza. Dar ce mai conteaza provenienta esentelor unui parfum in voga, atit timp cit vanilia afrodisiaca din el ne invaluie, indulcindu-ne simturile… Ce alte parti de plante sunt folosite pentru fabricarea parfumurilor? De la un arbore sau arbust se poate folosi extractul din scoarta sau din lemnul propriu-zis–este cazul scortisoarei, santalului, cedrului, mesteacanului sau gaiacului. Rasinele(sau rezinele) de tipul tamiei, mirtului sau smirnei sunt la fel de folosite, asa cum sunt si muschiul de stejar sau frunzele de paciuli, verbina sau radacinile de vetiver, ghimbirul si semintele de cardamom, coriandru si tonka.

Dar in compozitia parfumurilor intra si esente animale (mosc, ulei de castor, ambra), care au fost treptat inlocuite de echivalentele lor sintetice. Ele joaca rol de fixator pentru extractele aromatice si sunt o parte importanta, mai ales pentru parfumurile masculine, permitind persistenta pe o durata de timp mai mare a notelor parfumului.

Moscul este, de fapt, secretia unor glande speciale ale unor cerbi maturi, uleiul de castor este secretia glandelor sebacee ale acestor animale, iar ambra gri este o substanta excretata din intestinul casalotilor sub forma de cacului.

Parfumurile sintetice au luat insa o amploare care nu mai poate fi depasita de cele pur naturale. Dezvoltarea industriei chimice a jucat un rol deosebit de inportant. Apoi raritatea si pretul extrem de scump al unor componente (cum ar fi cele animale) precum si procesul complicat de fabricatie au facut ca parfumurile naturale sa fie inlocuite cu cele de sinteza. Evolutie deloc poietica, veti spune, dar ginditiva ca asa au incetat sa mai fie un produs de lux extrem, inadorabil pentru cele mai multe dintre noi. Noi;e produse de parfumerie sunt obtinute prin transformari chimice ale unor substante lipsite de orce urma de “poezie”, cum este cazul gudronului de huila- din el se obtine acetatul de benzil, a carui aroma aminteste perfect de cea naturala de iasomie.

Istoria parfumului

Primele utilizari ale substantelor aromate, precum tamiia, care au dus la crearea parfumurilor, aveau destinatii ritualice. Insa, destul de repede, in Mesopotamia si in Egiptul antic au aparut primele esente parfumate care erau folosite cu un rol pur monden tinind de codurile elegantei sietichetelor valabile pentru inalta nobileme. Primul creator de parfumuri consemnat de istorie a fost o femeie: Tapputi, in jurul anului 1200 in.Hr., in Mesopotamia. Filonul religios era insa vizibil in folosirea uleiurilor parfumate, a cremelor si a parfumurilor de catre aristocratiilor Mesopotamiei si Egiptului Antic: parfumurile si mirosurile frumoase aveau darul de a-l apara pe cel  care le purta de spiritele rele si de boli. Ideea a persistat pina in Franta Regelui Soare, in sec XVII-lea. In ciuda faptului, ca spre deosebire de antici, curtenii regelui Ludovic al XIV erau mult mai exputi la boli si la epidemii din cauza uzantelor de igiena absolut precare din acea perioada. Regele Soare insusi  nu a facut baie, la un moment dat, timp de patru ani. Parfumurile aveau, in aceeasta perioada, menirea de a acoperi carentele de igiena

Istoria-In Europa medievala, parfumurile s-au dezvoltat pornind de la cunostiintele din acest domeniu transmise de invatatii oriientali, fie arabi, fie chinezi. Insa punctul de turnura l-a reprezentat descoperirea alcoolului etilic de catre alchimistii europeni. In Renastare, parfumul a fost folosit atit ca instrument de seducere, cit si arma fatala, deseori stind la baza unor otraviri intre rivali.

Tamaia este probabil cea mai cunoscuta planta la care s-a facut aluzie in Biblie. Tamaia arsa a fost privilegiul preotilor In cele mai timpurii civilizatii. Obiceiul se foloseste si astazi In Biserica Catolica si Biserica Crestina.
Tamaia, aromele si uleiul parfumat au devenit disponibile pentru toti egipteni si au insistat treptat renuntandu-se la drepturile lor selecte (ale parfumurilor). Cetatenii au fost educati sa se parfumeze si ei cel putin o data pe saptamana. Egiptenii devenind pretentiosi cu obiceiurile lor, au ocupat baile pompoase, In care predecesorii greci si romani se scaldau acolo. Si-au Inmuiat pielea In uleiuri deoarece le oferea placere, ajutandu-i sa-si protejeze corpurile de efectul soarelui torid. Egiptenii au creat o sumedenie de creme parfumate si emolienti parfumati. Ei si-au creat o forma de con In care sa topeasca, sa creeze cremele si emolienti cu care sa-si acopere parul si corpul. Imbaierea era relaxanta, era placerea sociala, uneori se Imbaiau de cate trei ori pe zi.

La sfarsitul secolului, parfumurile aveau mireasma unei singure flori. Trandafirul, violeta, liliacul, crinul erau la mare cerere. Miresmele de amestecuri florale au fost introduse spre sfarsitul primei decade cand au fost descoperite noi ingrediente ce au fost amestecate pentru a rezulta noi parfumuri. Mai tarziu, mirosuri abstracte, care nu aveau nuci o legatura cu parfumul unei flori sau al unui buchet de flori au fost create. Aceasta realizare a revolutionat industria parfumurilor. Astazi, parfumurile au devenit mult mai complexe, cu multe tente si tonuri necunoscute Inainte de descoperirea aromelor chimice.
Datorita comertului tot mai prosper de iasomie, trandafiri si portocale, orasul Grasse din Provence a devenit cel mai important centru producator de materii prime. Acest statut de mare producator de parfumuri a orasului Grasse a pierit In 1724. Paris a devenit duplicatul comercial al orasului Grasse si centrul mondial al parfumurilor. Casele de parfumuri precum Houbigant (care produce Quelques Fleurs, foarte popular si astazi), Lubin, Roger&Gallet si Guerlain Isi aveau sediul In Paris.
Parfumurile In ziua de azi sunt creati de oameni antrenati In spiritul traditiilor estetice renascentiste. Acesti mestesugari, care petrec ani In ucenicie, vorbesc In mod neobisnuit de notitele chilimbar si acordurile florale albe. Odata cu anul 2000, producatorii de parfumuri vorbesc despre afinitatile moleculare care leaga proteinele receptoare-florale.

Istoria machiajului

 

 Din cele mai vechi timpuri, arta machiajului a avut un rol deosebit de inportant. Aplicarea atenta a machiajului pe fata poate deveni intilnirea dintre ceea ce este si cea ce si-ar dori sa fie femeia. Un “nou chip” poate conferi o mare incredere in sine. Machiajul este folosit pentru trezirea si stimularea anumitor sentimente si calitati, atit in persoana care se machiaza, cit si in cea care o priveste.

Din cele mai vechi timpuri, in toate culturile machiajul a transformat adeseori un chip comun intr-o infatisare deosebita.

Fascinatia  machiajului in antichitate

Conform Bibliei machiajul cu pudra colorata are 10.000 de ani. Din anul 5.000 i. Hr. dateaza o sumedenie de ustensile pentru machiaj si chiar recipiente ce se inchideau ermetic pentru a pastra fardurile. Fardurile erau preparate proaspat si mereu parfumate. Pielea era unsa cu un preparat din ocru galben, ce dadea reflexe aurii, iar linia decolteului era fardata cu albastru.
Insa chiar daca cele mai scumpe retete de farduri erau exclusiv la dispozitia nobililor, si sclavele aveau fardurile lor. Machiajul se incepea prin trasarea pleoapei inferioare cu khol negru pentru a le proteja de vant si nisip. Kholul avea scris pe recipient data expirarii, ceea ce ne face sa credem ca prevenea afectiuni ale ochilor. Pleoapele superioare erau rasfatate cu culori puternice, iar verdele era culoarea cea mai populara pe langa turcoaz, argile rosii, brune sau violete.
Legendara Cleopatra prefera albastrul marin pentru pleoapa superioara si verdele pentru cea inferioara. Umed, kholul servea la accentuarea pleoapelor si alungirea lor spre tample. Genele erau alungite cu cel mai primitiv mascara, adica khol dizolvat iar buzele erau rasfatate cu combinatii de rosu si roz. Unghiile mainilor si picioarelor erau colorate cu henna. Cochetaria suprema era pudrarea pometilor si a decolteului cu pudra aurie.
 

Intre patru ochi cu frumusetea

Frumusetea este mai mult decit un ideal, mai mult decit o idee.

Frumusetea este in fiecare din noi cit si in relatiile dintre noi.

Uneori este chiar la suprafata, alteori radiaza din interior.

Despre frumusete, despre criteriile si regulile ei, sau scris mii de pagini. Dar, in cele scrise, nu intotdeauna s-a pornit de la adevarul care spune ca frumusetea este un dar pe care natura il ofera unora mai mult, altora mai putin. Voltaire este cel care “a pus degetul pe rana”, spunind ca frumusetea se aseamana cu o scrisoare de recomandare pe care natura o da numai favoritilor ei. La aceasta “lege” un estetician a adaugat: ”Un plus de ingrijire si originalitate pot face dintr-un chip respingator o adevarata poveste cu final fericit”. Final fericit pe care, optimise sau doar visatoare, ni-l dorim intotdeauna!